Posted by Dana in Design | 7 Comments
Proiect acvariu restaurant Osho Fish
Proiectarea acvariilor a pornit de la dimensiunile spațiului în care au trebuit încadrate, astfel fiecare acvariu are 200 cm lungime, 40 cm lățime și 100 cm înălțime. Gusturile mele nu corespund neapărat acestor dimensiuni, în principal din pricina întreținerii. O înălțime atât de mare necesită un efort suplimentar în momentul curățării, dar are avantajele ei: pești precum Scalarii vor aprecia înălțimea și spațiul mare de înot. Având în vedere faptul că fiecare acvariu reține un volum de apă de aproximativ 800 l (fără decor), am optat pentru o grosime a sticlei de 19 mm, iar fundul acvariului este dublu. De asemenea acvariile dispun de întărituri pentru a minimiza efectul de curbare a sticlei, fenomen inevitabil în special din cauza lungimii mari a acvariului în comparație cu lățimea foarte mică.
La capitolul hardware am optat pentru 4 filtre Fluval FX 5, câte 2 pe fiecare acvariu, în care au fost adăugate mediile de filtrare biologice și mecanice. Pentru filtrul biologic am folosit în total 8 l Siporax + Seachem Matrix. Pentru a minimiza depunerea algelor și nu numai, am montat 2 filtre UV de 36 w, câte unul pentru fiecare acvariu. Aerarea este asigurată de 2 pompe de aer Tetratec APS 400 și câte o perdea de aer, la cererea clientului. O aerare puternică este benefică acvariilor cu un număr mare de pești, sau pentru acvarii cu pești mari, iar în cazul nostru am considerat că este absolut necesară. Instalația luminoasă a fost aleasă de către client și constă în 4 benzi pe sistem LED, cu posibilitatea schimbării temperaturii de culoare. Având în vedere că amplasamentul acvariilor este într-un restaurant dotat cu aer condiționat nu am considerat necesar un chiller, iar dacă ne gândim la cantitatea foarte mică de căldură degajată de sistemul de iluminare, nu vor exista probleme de supra încălzire a apei. Deocamdată nu este nevoie de un încălzitor, necesitatea montării acestuia o voi decide în sezonul rece.
Pe spatele acvariilor am montat un autocolant de culoare neagră, ceea ce a făcut ca peștii să iasă în evidență mult mai mult decât în cazul montării unui colant ce imită un bazin plantat, cum s-a vrut inițial. Fiecare acvariu deține câte 100 kg pietriș de granulație 2-3 mm, iar ca decorațiuni am folosit pietre calcaroase în acvariul din stanga și pietre de râu în cel din dreapta, în funcție de cerințele peștilor din fiecare. De asemenea am folosit plante artificiale din cauza lipsei luminii, fertilizanților și a altor factori. Ciclarea acvariilor a fost ajutată de bacteriile conținute în fiolele de Biodigest, iar mentenanța va fi asigurată sătămânal, folosind echipamentele necesare pe care le-am achiziționat din timp.
Acvariul din stanga a fost populat cu cichlide africane de diferite tipuri, iar cel din dreapta în mare parte cu vivipari, dar și cu Scalari, câțiva Gourami și o brigadă de curățenie formată din Ancistruși, Corydorași și melci Pomacea. Alegerea speciilor a fost făcută de către client cu indicații și precauții asupra gradului de compatibilitate și cerințele fiecărei specii. Hrana este diversificată și adecvată fiecărei specii, iar modul de hrănire și cantitatea ce trebuie folosită au fost specificate de către mine la finalul proiectului.
Acvariile sunt amenajate în restaurantul Osho Fish din Bulevardul Primăverii, iar planul proiectului a fost gândit în concordanță cu cerințele clientului și posibilitățile de realizare în condiții optime și riscuri minime, deoarece la urma urmei scopul este să faci un om fericit și captivat de ceea ce vede, chiar dacă gusturile sale nu corespund întocmai cu ale tale.
Cum orice proiect complex implică o echipă de oameni, aș dori să amintesc câțiva prieteni care au fost implicați în acest proiect. Producerea efectivă a acvariului prin lipirea sticlei a fost făcută de colegul meu Mișu, al cărui site îl puteți vizita aici. Puteți afla multe informații utile legate de peștele Betta Splendens și puteți interacționa cu alți iubitori ai acestei specii. Marea majorite a produselor au fost achiziționate de pe siteul Pepika, unde veți găsi o gamă variată de produse pentru animalele de companie, iar peștii au fost achizionați de la magazinul Coralis, care oferă o varietate impresionantă de specii de pești.






Uh, sunt uratele
Salut, într-adevăr gusturile clienților ce își doresc acvarii diferă mult uneori de gusturile acvariștilor sau aquascaper-ilor. Cred că ai citit articolul, nu ai văzut doar pozele, știi la ce mă refer
. Numai bine!
Destul de…
Apropo !
“Litri” e corect, litri, de o mie de ori litri !!
Si nu ma refer la acest articol, ci la multe altele !
Salut, mulțumesc de corectare. Astept cu interes și întrebări sau dezbateri pe teme de acvaristică. Numai bine!
Huh!
Sincer as prefera ca oamenii sa fie ceva mai intelegatori. Client bun pt afacere, da’ greu de scos din ale lui =))
Hai sa nu fim rai, fiecare mai facem greseli gramaticale mai putin sau mai multe si din varii motive(graba,stres,chef etc)