Posted by Dana in Peşti | 2 Comments
Microgeophagus ramirezi – febleţea mea
Fiecare acvarist are la inimă o specie de peşti în mod deosebit, iar pentru mine aceasta este Microgeophagus Ramirezi. Da, are un colorit deosebit şi da, este o chiclidă mică ceea ce o face accesibilă şi acvariilor mici, însă ce mă fascinează pe mine este firea acestui peşte. Am avut perechi de ramirezi ceva ani cumulaţi şi mereu mă uimeau cu ceva. Într-un viitor articol voi scrie şi despre o întâmplare deosebită cu una din perechi, însă acum aş vrea să evidenţiez nişte generalităţi pentru ca voi să ştiţi foarte bine ce pretenţii are acest peşte şi cum să îl înmulţiţi.
Originar din zona Amazonului, preferă o apă acidă (pH de 5.5-6.5) şi cu duritate scăzută (gH de 1-4 dH), iar la capitolul temperatură se simte bine la 24-26 grade Celsius. Este un peşte destul de pretenţios, instabilitatea şi acumulările de toxine afectându-l considerabil. De asemenea, nu răspunde bine la tratamente, aşa că prevenirea este esenţială. În cazul în care contactează Ichthyophthirius (griş sau boala punctelor albe), cel mai bun tratament este cel cu sare neiodată asociată cu o ridicare a temperaturii până la 28 de grade. Tratamentul cu verde de malachit m-a costat un exemplar..
Trebuie să ştiţi că, deşi nu depăşeşte 6-7 cm., ramirezul este un peşte agresiv cu indivizii din aceeaşi specie şi este teritorial. Dacă este în perioada depunerii işi apără cuibul şi devine violent şi cu ceilalţi vecini de acvariu, indiferent de specie sau naţie (nu e o idee bună asocierea cu pomacea sau creveţi). Atunci când perechea depune icrele, de obicei pe o suprafaţă netedă cum ar fi o piatră sau o frunză, vor păzi locul pe rând şi nu vor lăsa icrele singure.
Femela se diferenţiază de mascul printr-o pată rozalie în zona abdomenului şi dimensiuni mai mici faţă de mascul. Un ramirez este un bun părinte.. dacă este destul de matur. Perechile tinere de obicei mănâncă icrele a doua zi. Iată firul epic al primei mele perechi pe care am lăsat-o să îşi facă de cap în acvariul comunitar, vecini fiind cu nişte neoni:
- 2 luni de zile până când au încetat să mănânce icrele
- 2 luni de zile până când au încetat să mănânce puii.. din a 3-a zi
- 1 lună de zile până au încetat să îi manânce atunci când incepeau să înoate
- 3 luni de zile până când au învăţat că puii nu se duc lângă tubul filtrului dacă nu mai ai chef de ei
După aceste peripeţii au început să aibe grijă de ei. Acest comportament poate fi evitat însă dacă perechea se separă într-un alt acvariu şi se îndepărtează părinţii atunci când puii scapă de sacul vitelin şi inoată liber.
Ca şi comportament sunt incredibili. Se ataşează de persoana care îi hrăneşte, iar curiozitatea lor este nemărginită, astfel încât acompaniază tubul pompei cu care aspirăm substratul şi uneori intră singuri în plasa cu care vrem să îi prindem.
Este crezut că ramirezul este următorul peşte ca dificultate după Discus şi după ani de crescut ramirezi am ajuns să fiu de acord, iar asta o spun cu tristeţe deoarece nu am considerat că apa de la robinet este periculoasă pentru ei, iar aici nu voi arunca cu pietre în Apanova, ci mă voi rezuma la propria ignoranţă. Reţine-ţi doar că apa netratată de la robinet poate să le provoace moartea, poate nu azi, poate nu mâne, dar atunci când va exista o substanţă ce nu ar trebui să existe în apa de la robinet, ramirezul va fi primul care va muri.
Trackbacks/Pingbacks
- Peștii nu au sentimente.. în teorie | Aquaville.ro - [...] eu mai demult aici că vă voi povesti o pățanie legată de perechea de ramirezi pe care am avut-o ...




Dana, mulțumesc pentru articol.
Mă pregătesc să cumpăr și eu ramirezi, mi se par niște pești fascinanți, de-abia aștept să îi am în acvariu. Am filtru RO/DI – am de gând să le asigur cele mai bune condiții.
Aș vrea să te rog să-mi dai un sfat – de unde să-i procur, astfel încât să fie cât mai frumoși și sănătoși.
Mulțumesc frumos,
Florin
salut, imi pare rau de raspunsul tardiv, nu cred ca mai este cazul sa recomand un loc dar pot da un sfat important. este des intalnit grisul la ramirezii recent cumparati, recomand tratamentul cu sare si temperatura de 28 de grade, nu cu verdele de malachit.